Și s-a ivit ocazia s-ajung împreună cu Ioana și Ionuț, totu’ datorită unei surori de surori (sister from another mother), da’ asta-i altă poveste, la bogați, la Monaco.

Câteva zile, dintr-o miercuri până-ntr-o duminică le-am petrecut într-unul din cele mai mici state ale Europei (și împrejurimi), cu o suprafață de vreo 2 km pătrați.

Cum a început experiența la bogați?

Totu’ a fost senin, însorit, cu apă cristalină vizibilă încă din avion, spre aterizarea pe aeroportu’ din Nisa, … cu o leacă de miștocăreală când am văzut că pista de aterizare începe și se termină-n apă … de punea roțile prea devreme eram în apă, iar de le punea prea târziu și frânele nu țineau, tot în apă ajungeam, iar poza-i dovada “solidă”; cu siguranță există aeroporturi cu senzații într-adevări tari, da’ priveliștea chiar era faină.

Apoi a continuat fix ca-n filmele cu proști. După ce am ieșit din avion, am mers spre control pașapoarte, direcționați de indicatoru’ non-Schengen. În drum spre “borcan”, pregătisem pașapoartele conștiincios, deschise fix unde trebuia. Ajungem la Control Pașapoarte și mândră nevoie mare că pot să mai vorbesc franceză, întind actele de identitate și salut în limba lu’ Voltair cu “Bonjour!” și cu un zâmbet larg de căprioară liberă să zbănțuie pe pajiște.

Căutam să-mi îndes mobilu-ntr-un buzunar când, aud ca prin vis:

“Bună ziua! Bine ați venit! Veniți de la Londra sau din altă parte?“

Ridic ochii, rămân cu mobilu’ ne-ndesat și-l privesc pe domnu’ de “la borcan”, cu o privire clar tâmpă pentru că revine cu întrebarea:

“Veniți de la Londra?” – zâmbesc și-ntorc privirea spre Ionuț care era 2 pași mai în spate și nu-nțelegea ce vroiam. Revin spre “borcan” cu privirea și-n timp ce-ncerc să confirm că venim de la Londra, citesc pe uniformă, Poliția de Frontieră Română … WTF!!!???

În momentu’ ăla am rămas gură cască,…nici măcar “bouchee bée” că-ntr-o fracțiune de secundă am gândit milioane de gigabites de informație …

Eu gândind în “tihna” interioară, dacă se poate spune asta …

“Corino, ai belit-o de data asta. Ai la activ deplasări fără cazare achiziționată, ai fost aproape-n stare să te duci în aeroport și să te iei de gât cu angajații crezând că ai bilet de avion, da’ n-aveai, însă acu’ chiar ai feștelit-o de tot … ai reușit să te urci în avionu’ de București în loc de Nisa” … FU**!

Reușesc să-i confirm că venim de la Londra și bâlbâind, întreb dacă suntem la București … Ddddooohhh … Better to ask a foolish question than to remain ignorant sau mai degrabă la București. Foarte relaxat, omu’mi spune:

“Aaaa, îi ajutăm pe colegii de la Nisa din când în când. Poftiți pașapoartele. Ședere plăcută!”

Am răsuflat ușurată ș-am plecat boscorodind în sinea mea că iete ce viață la Poliția de Frontieră, să lucreze-n deplasare, pe diurnă și dintr-o locație de relax … “vEață”, ce să mai?!

Impresii din experiența la bogați

Șmecherie la cutie și nu altceva … soarele era soare, efectiv am simțit că am ieșit din grotă deși era senin când plecasem din UK, da’ seninu’ de Anglia e de fapt peșteră comparativ cu seninu’ de Rivieră Franțuzească. Priveliști îmbietoare, … munte pe stânga și mare pe dreaptă, totu’ asezonat cu palmieri și temperaturi de 21+° C și adiere de … pește.

În prima zi am fost la Marineland, în Antibes. Ai zice că-i un parc obișnuit, însă spectacolele cu delfini, orci, foci, morse (afară de delfini tot nu știu care-i care) au fost un adevărat deliciu și nimeni nu s-a plictisit, de la mic la mare.

O altă zi am petrecut-o bătând la picior Monaco și făcând un tur cu autobuz Hop-on Hop-off. Am aflat că-n Monaco, deși mulți au câini, când sunt scoși la plimbare n-au voie să-și facă nevoile pe extrem de puținu’ spațiu verde, ci … pe betoane că cică poluează.

Orașu’ vechi, unde-i și palatu’ are un aer aparte, iar străduțele-nguste și pline de magazinașe te îmbie să cheltui bani, da’ te abți că ești la baștani și nu vrei să-ți vinzi un rinichi și juma’ de ficat.

Totuși am găsit ofertă la un iaht, cât p-aci să-l cumpărăm (not) … era redus de la 7 mil de EUR, la 6,9 mil de EUR și “mega ofertă” de cumpărare (37 de mil de EUR un apartament cu 4 dormitoare, penthouse și chiar cu piscină)

Într-altă zi am fost la Cannes, altă locație posh, că doar na, covoru’ roșu-i doar unu’. Plaja-i cu nisip fin, că doar pielicica fină merge acolo, da’ merită aroganța să vezi lume aranjată.

Datorită sorei de soră, sister from another mother, am ajuns într-un colț de rai, St. Agnes, un sătuc în vârf de munte și de unde priveliștea peste Riviera Franceză era ceva de poveste, iar pozele vorbesc de la sine.

Mi-am dorit și Sanremo, așa că după Colțu’ de Rai ajunserăm și-n Italia; am fost mereu fermecată de Festivalul de Muzică de la Sanremo așa cum fusesem și de Concertu’ de Anu’ Nou de la Viena. Sanremo a fost ușor dezamăgitor, da’ măcar am savurat un gelato. Atmosfera este de vechi și mizerie, o combinație interesantă între teatru’ Ariston și iz de “iarbă”.

Revenind la bogați, alias la Monaco înțelegi că și “săracii” sunt diferiți … sunt săraci de Monaco, unde datorită bogaților care plimbă iahturi care mai de care mai fițoase și mașini care mai de care bengoase, beneficiază de susținere a statului ș-apoi e restu’ lumii.

Străzile sunt pline de poliție, uneori ai senzația c-apar din tufiș și totu-i mereu în priză … mai un cazino-n Monte Carlo, mai turneu’ Rolex de tenis, mai o formula 1, mai o vară plină de iahturi.

Sudu’ Franței, alias Riviera Franceză este cu siguranță un loc în care-mi doresc să revin, poate când voi câștiga la loterie.