
Un bilețel de la Bidonu’ de Pepsi la ofertă de Paște care la aproape 7 ani învață să scrie și să citească din ce în ce mai bine.
Un mesaj la corazón după ce a venit de la școală și tot drumu’ m-a frecat la melodie cu “Mummy, when we get home can I watch TV?”.
Am o sensibilitate la a mi se repeta același lucru de N luate câte K ori așa. E fii-mea și-mi seamănă, n-am de ce să mă plâng, iar ea doar încearcă să-și atingă obiectivu’ de a se uita la tembelizor alias cutia neagra — ăsta-i numele de cod între mine și soț mai ales că ea vorbește doar engleză, iar româna o înțelege cât de cât.
Îmi dau seamă că răbdarea nu-i punctu’ meu forte și nici al ei și îmi doresc ca măcar ei să-i fie mai bine și să învețe că așteptarea poate fi de aur; de aici am început să-i spun “the more you ask, the more you don’t get cause you make people angry”. A învățat despre sentimente și cumva funcționează pentru că știe să se enerveze când e cicălită.
Iar aseară pentru că a cerut atât de insistent, “cutia neagră” a rămas închisă. S-a gândit totuși să-ncerce măcar să mă îmbuneze, să-mi scrie mesaju’ și să mi-l pună ostentativ pe birou, să-mi dea târcoale ca mai apoi să mă cheme-n dormitor, să mă ia-n brațe și să-mi spună ….
Mummy, I love you so much. Your are the best mum. Now can I watch TV forever?
Are vraja mării-n ea, ce pot spune ?! Și răspunsu’ a rămas tot “nu”, da’ a vrut să-și asigure-un loc și mai adânc în inima mea și mi-a spus …
I still love you so much
Moacă angelică ce știe cum să dreagă busuiocu’ …





Leave a reply to Andreea Cancel reply